În doar 2 săptămâni, experți în strategie comercială, cu focus pe pricing și digital marketing, îți analizează business-ul și îți arată concret unde ai nevoie să acționezi ca să crești.
de la momentul în care avem datele până la prezentarea live a rezultatelor GapMap.
Eforturile susținute de promovare și comunicare nu dau rezultatele așteptate.
Ai atins un plafon pe care nu reușești să-l depășești.
Depui tot mai mult efort în vânzare doar ca să menții veniturile.
Cât vinzi și cât încasezi depind de patru lucruri strâns legate. Ne uităm la fiecare și îți arătăm unde se pierde valoare.
Câți clienți potriviți nu ajung la tine, la cererea care există deja în piață, și pe ce canale se pierd.
Ce vinzi, cum e împachetat și cum e comunicat; ce nevoi rezolvi fără să le monetizezi.
Unde renunță, în drumul spre cumpărare, oamenii care ajunseseră deja la tine.
Cum sunt setate prețurile azi, pe ce logică, și unde apar diferențe față de cât ar susține piața.
Cât de mare e potențialul pieței în care joci și unde stai față de concurență.
Auditul nu include și strategia de implementare.
Experiența ne arată că potențialul pe care îl identificăm pornește de regulă de la 3% și ajunge frecvent la peste 10%.
Un parcurs clar, în care experții lucrează pentru tine.
Vedem dacă ne potrivim, înțelegem unde ești și ce te frământă, și îți spunem exact ce date avem nevoie.
Semnăm contractul și NDA-ul, achiți auditul, primești acces la spațiul de lucru comun și ne dai acces la datele necesare.
Lucrăm două săptămâni, iar la final ne întâlnim live ca să îți prezentăm rezultatele GapMap:
Pentru detalii sau ca să rezervi un audit, scrie-ne pe
bianca@altstart.studio sau raluca@zeph.ro
Colaborarea dintre Altstart și Zeph se bazează tocmai pe complementaritatea pricingului cu promovarea.
13 ani de strategie de digital marketing și creștere în B2B, cu proiecte în România, UK și SUA.
Zeci de proiecte de pricing și strategie comercială și analize financiare cu impact direct în P&L.
Am peste 15 ani de experiență în a susține creșterea business-urilor din ecommerce. Sunt antreprenor, absolvent de Executive MBA la Maastricht și am un focus pe cum conectezi mai bine triada brand – marketing – obiective de business.
Susțin business-urile să depășească platoul de creștere și să continue să scaleze prin strategii digitale bine închegate și conectate la obiectivele de business.
Am lucrat la zeci de proiecte cu greutate: lansări, repoziționări, programe de loializare, strategii de pricing. Din acest parcurs, completat de un Executive MBA la Maastricht, am învățat că majoritatea blocajelor comerciale se rezolvă cu decizii mai bune despre cui te adresezi, ce oferi și la ce preț.
Ajut antreprenorii să iasă din logica reducerilor și a volumelor cu orice preț și să construiască o strategie comercială și de pricing care susține creșterea pe termen lung.
De peste 13 ani lucrez cu business-uri B2B care vor să-și transforme strategia de marketing într-un motor de creștere. Am experiență în start-upuri, companii medii și multinaționale, pe proiecte din România, UK și Statele Unite, completată cu un Executive MBA la Maastricht pentru un view de 360 de grade al organizațiilor.
Susțin business-urile să pună structură în zona de marketing și sales, să conecteze mai bine rezultatele la eforturi, să aloce bugete eficient și să pună în practică planurile cu cele mai performante echipe de profesioniști.
Am evaluat sănătatea financiară a zeci de companii mari – de la structura veniturilor și calitatea marjelor până la validarea forecast-urilor și testarea modelelor de business. Toate acestea, completate de un Executive MBA la Maastricht, mi-au arătat că cele mai costisitoare decizii comerciale sunt cele luate fără validare financiară.
Ajut antreprenorii să ia decizii de pricing și comerciale cu cifrele pe masă, construind modele care susțin creșterea profitabilă.
Împreună, livrăm un produs pe care nicio agenție de marketing nu îl poate oferi de una singură.
Aflăm împreună unde lași creștere pe masă și cum poți acționa concret în următoarele săptămâni.